*[naruto][addicted]*
๋°Senior Member°
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 197
|
|
Tremuram uşor, plimbându-mă încet pe străzile obscure ale unui cartier rău-fa-mat; picăturile muribunde ale ploii îmi atingeau într-un fel protector obrajii şi părul, apoi se topeau resemnate, lipsite de putere. Mi-am tras gluga hanoracului pe cap, ferindu-mă de atingerile indiscrete ale stropilor. Noapte. Târziu. Interzis.
Mi se parea că sunt atât de liberă, atât de vulnerabilă totodată; aerul rece şi curat al dimineţii mijinde mă umplea pe dinăuntru, lăsându-mi uneori impresia că nu mai am trup, ci sunt doar o fantasmă ca multe altele, privind inconştientă, impasibilă şi absentă un punct fix de pe zarea dimineţii apropiindu-se. Brusc, am simţit o nevoie crâncenă de a alerga. Îmbătată de aerul ameţitor, mintea reacţionase; creierul poruncise; picioarele s-au mişcat înainte ca eu să conştientizez ce se întamplă; totul se petrecea mult prea repede pentru mintea-mi obosită ce nu putea să ţină pasul cu sentimentele. Senzaţia de libertate s-a accentuat, şi converşii disipând bălţile minuscule au creat în juru-mi o ninsoare blânda de picături murdare ce îmi implanta în minte ideea eronată că alergam deasupra norilor, ţinuturi de răsuflare rece, şi gheaţă, şi imaginaţie... Noaptea parcă mă întorsese în timp, la copilăria inocentă de odinioară...
Un hămăit depărtat şi brutal a împrastiat mult prea repede întunericul şi raze stacojii se iţeau deja curioase la orizont – întreaga vrajă a plimbării se spărsese brusc.
Drept urmare, mi-am privit nepăsătoare ceasul, atitudinea-mi morocănoasă şi arogantă revenind. Şapte. Dimineaţă. Am chicotit, uşor amuzată. În momentul ăsta, probabil, alar-ma de la telefonul mamei suna. Peste câteva minute, căutându-mă peste tot, va da într-un sfârşit de biletul din bucătărie:
« Dragă mami şi tati (oare când o să încetez să vă spun aşa?),
Am de gând să mă plimb toată noaptea pe afară. Am unde sa dorm. Puteţi să mă pedepsiţi mâine.
Mădălina »
Şi, bineînţeles, îl va suna pe profu’ de meditaţii, scuzându-se şi găsind un pretext oare-care pentru absenţa mea.
Am chicotit din nou, formând numarul 11 la interfonul din faţa mea.
-Cine e? am auzit o voce morocănoasă înăbuşindu-şi un căscat, după ce sunasem de vreo trei ori.
-Scuze, Nell, sunt Mădălina. Ştii, am pregătire la română azi, pot să urc la tine ?
Hohotele isterice aproape răsunând din cutia de metal, apoi zgomotul sec, anuntându-mă că Nell îmi descuiase. Am împins uşa grea de metal a blocului, simţind că redevin irecu-perabila adolescentă; refrenul surd de la un cântec stupid pentru copii se pierdea încet, peste el auzindu-se clar cel de la « Slalom printre cretini ».
_______________________________________
"You have eyes that know true solitude… eyes that know loneliness is this world’s worst kind of pain. I told you. You have the same eyes as me. Eyes that seek power and are filled with hate and murderous intent. The same as mine. You have eyes that are itching to kill the one… who put you in the hell known as solitude. Those are the eyes I’m talking about."
|
|
| pus acum 17 ani |
|
|
|
bey e mishto 
shi imi place kum se termina 
|
|
| pus acum 17 ani |
|
