 BuBlle๋°Senior Member°Din: Micul Paris
Postari: 289
|
|
-Am venit! Mama, tata, am ajuns!strig din hol. Bill priveste in jurul sau, studiind fiecare amanunt. Iau una dintre genti si o duc in camera din capatul holului, unde obisnuia sa stea cand venea la mine acasa. M-am dus in bucatarie, unde probabil se aflau parintii mei; asa si era.
-Mama, am ajuns! spun entuziasmata si o sarut pe obraz. Bill, vino aici; le era dor de tine. Ii spun lui Bill si-l trag de mana ca sa vina langa mine.
Mama il sorbea din priviri, in timp ce tata isi aranja mustata, avand o spranceana ridicata, privindu-l pe Bill atent, cu ochii bulbucati. Grozav, o sa-l sperie pe bietul baiat inca din prima zi. Observ cum mama ii da un cot in coaste lui tata, la care acesta izbucneste:
-Ce e draga? Imi studiam ginerele! spune aceste lucruri privindu-ma si apoi imi face cu ochiul. O sa intru sub pamant de rusine. Iar incepe. O fi luat ceva la bord ca vad ca in seara asta este prea bine dispus. Il intorc pe Bill si il imping spre sufragerie, zambind cu toti dintii spre parintii mei.
-Adriana, du-te si fa-i sa inceteze; nu stiu ce le faci, insa nu vreau sa inceapa ca si data trecuta tata ca sa-l traumatizeze pe Bill! i-am spus si i-am facut vant spre bucatarie.
Il privesc pe Bill. Imi vine sa intru sub pamant de rusine; mai bine m-ar pune sa fac 20 de flotari in loc sa stau de vorba cu el si sa-i explic ca tata este doar putin entuziasmat de sosirea sa in tara, sau alta scuza penibila care sa acopere comportamentul adevarat al tatalui meu. Il conduc in camera, fiind destul de tarziu. Ii aranjez patul, aerisesc putin ca sa scot mirosul de mobila veche si naftalina, fac loc in dulap si iata-ma gata. Bill ma ia de mana si ma aseaza pe pat, privindu-ma, fara sa spuna nimic.
-Imi pare rau in legatura cu tata. Stii ca el asa este, nu am ce sa-i fac; ma dispera uneori! Imi cer scuze daca te face sa te simti stingher sau altceva insa ..
Isi aproprie usor buzele de ale mele, oprindu-ma din fraza. Imi atinge usor buzele, muscandu-ma de buza inferioara. Imi pun mainile de dupa gatul lui. Simt cum degetele lui aluneca pe spatele meu. Ma las usor pe spate, tragandu-l si pe el dupa mine. Se opreste din sarut si se aproprie se urechea mea, soptindu-mi:
-Nu-mi pasa. Stii ca te iubesc oricum!
M-am bucurat cand am auzit asemenea lucru din partea lui. L-am tras din nou spre mine si mi-am lipit buzele de ale lui. I-am dat tricoul jos, la fel facand si el. Si-a pus mainile pe talia mea, sarutandu-ma pe obraji apoi pe buze. Mi-am apropriat mainile de slitul sau, insa ..
-Nu am vazut nimic! spune tata cu mainile la ochi. Fantastic, ce mai vrea acum? Continua panicat:Vroiam sa va spun ca maine eu si cu mama ta plecam devreme. Pleaca si inchide usa in urma lui, urmata de tricoul lui Bill.
-Despre asta vorbeam, Bill! ii spun si acesta se da jos de pe mine, oftand.
_______________________________________
   
Poţi să fii unul din miile de oameni din tramvai care te însoţesc în fiecare zi spre muncă, nu zii că nu dai doi bani pe el, suntem toţi o apă şi-un pământ ca fiecare are un cuvânt de spus şi-un loc în mormânt. Poate când n-ai bani te roade, dar vezi tu, ce să mai zic de ăia care-ţi ştrerg parbrizu’, sau restu’ ? Acest pesimism te macină, ai o stare de greaţă şi până şi aurolacii din colţ sunt mai plini de viaţă ca tine. Îţi dau speranţa pentru o porţie de tutun, că a fi român e o problemă de personalitate. Poate că eu sunt simplu dar înainte de toate trec peste orice când viaţa-mi pune beţe-n roate. Deci dacă eşti simplu nu căuta să creadă alţii că eşti complex c-o să pari altu’ care nu se-ncadrează-n context. Oricine-ai fi ai un rol, cine-ţi testează speranţa spune-i în faţă: „Ştii? Eu aşa-mi trăiesc viaţa”.
Dacă rolul ăsta mi-a fost dat în acest joc, o să-l joc.Totul e scris, nu depinde de noroc. Că dacă eu sunt la pământ îmi mai rămâne speranţa. Zii ce vrei tu, ştii, eu aşa-mi trăiesc viaţa.
|
|
