|
|
multumim de commenturi
Partea 1
Arunc stiloul din nou pe masa de lemn. Oftez si imi duc mana la frunte. Nu credeam ca va fi asa de greu sa-mi exprim sentimentele in fata unei simple foi albe. O foaie alba, banala, ce va cuprinde toata suferinta mea din toti acestia ani. Nu o foaie, un caiet. Ceilalati oameni ii zic jurnal. Eu nu stiu cum sa-i spun. N-am avut asa ceva in viata mea. Si nici nu credeam ca o sa am vreodata. Pana mai ieri traiam cu impresia ca trecutul trebuie ingropat. Ingropat, uitat...ca si cand n-ar fi existat niciodata. A trai in prezent, n-a fost ceva prea greu. Dar simt ca ranile au ramas inca deschise. Simt ca nu mai are rost sa ma prefac. Simt ca, desi viata mea n-a avut niciodat vreun sens, ar trebui macar sa incerc sa-i dau unul. Sinuciderea nu mi s-a parut o varianta. Nici macar in momentul acela, de dupa moartea lui. Atunci am vrut mai degraba sa fug, sa plec cat mai departe, intr-un loc unde sa nu ma cunoasca nimeni. Si asa am si facut...mereu am facut numai ce am vrut.
Si apoi oare el ce ar fi zis daca as fi facut o asa mare prostie sa ma sinucid ?Cu siguranta ar fi fost profund dezamagit…dezamagit cum sunt si eu acum…fiindca nu am reusit inca sa trec peste tot…dezamagita de slabiciunea mea umana.Oare de ce am primit sentimente ?Nu m-au dus decat la suferinta…cred ca mi-ar fi fost mult mai usor daca nu as mai fi putut simti toate astea.Dragostea a fost puternica,dar sunferinta,durerea,au sungrumat-o pana nu a mai ramas nimic…doar o umbra a ceea ce a fost candva.
Din nou oftez si inchid ochii.Imaginea lui imi apare brusc in minte,iar vocea lui imi rasuna limpede in linistea surda a capului meu.Ma striga…Pare atat de aproape de mine incat as putea sa il ating.Pacat ca este doar un miraj.Deschid ochii si realizez ca a fost totul in imaginatia mea.Latura mea sensibila,din nou iese la suprafata,fiindca lacrimi calde imi strapung privirea ca niste cutite ,cazand pe colile albe.Realizez din nou ca nu am reusit sa trec complet peste moartea lui si ca amintirile bune sau rele despre el inca imi aduc lacrimi.
Viata mea nu a fost nici pe departe roz,dar nu pot continua sa imi fie frica de ea din cauza acestui lucru.Trebuie sa posed viata asta cu un motiv si cu gandul acesta voi merge inainte.
nici nu stiu ce vreau...nici macar nu stiu daca vreau cu adevarat sa tin acest jurnal, este important, este viata mea, povestea mea, pe care am tinut-o numai in mine, pe care n-am avut niciodata curajul, dorinta, de a o povesti. ma doare uneori, ma doare simplul fapt ca nu sunt asa puternica cum cred. Deobicei cand imi propun ceva reusesc. Am vrut sa ma izolez complet de lume si asta am si facut, am vrut sa nu mai iubesc pe nimeni si nu am mai iubit, dar...am vrut sa las totul in urma si n-am reusit decat partial. Trecutul nu poate fi modificat, nici sters dintr-o data. Toate amintirile, toate durerea, toate lacimile, toate mi-au ramas intiparite in minte. lacrimi...de cand n-am mai plans...nici nu vreau sa ma gandesc. in noaptea aceea, a opta noapte a mea in hamburg...nu, gata, nu mai vreau sa ma gandesc la asta, oricum voi povesti totul mai pe larg. sa las toate explicatiile pentru momentul potrivit.
Iau din nou stiloul in mana, dar imaginea lui nu-mi da pace. nici a lui, nici a CELUILALT, a celui pe care l-am vazut in cimitir si azi, cel pe care il vad de vreo 3 zile. Mi s-a intiparit in minte, imaginea lui plangand. suferea cu adevarat. de fapt, de ce sa-mi pese mie de el? nici macar nu-l cunosc! nu trebuie sa ma mai gandesc la el, problema lui daca i-a murit cineva. Ohh...pe cine incerc sa pacalesc? nu pot sa-l uit, mi-a fost mila de el. singura persoane pentru care am simtit ceva pozitiv in ultimii 2 ani. acum am 20 de ani. ce repede trece timpul...parca mai ieri aveam 16 ani.
_______________________________________
Come on lets show, them your love
Rip out the wings of a butterfly
For your soul, my love
Rip out the wings of a butterfly
For your soul
|
|
....
