|
|
Intotdeauna a fost de partea mea si m-a sustinut, chiar daca nu aveam dreptate, in fata altora. Cand eram doar noi doi, insa, imi explica faptul ca am gresit. Si prima palma... n-am primit-o de la parinti, de la Bill sau de la Tom. Ci de la el. Cand am inceput sa fumez. Si mai mereu veneam beata acasa. Asta s-a intamplat acum cativa ani. Bineinteles, parintii habar n-aveau ce face odorul lor. Bill si Tom au avut grija de mine cand ma intorceam mahmura. Dar nu au facut nimic sa ma opreasca. Incercasera, e drept. Dar nu destul. Dupa ce mi-a tinut o gramada de predici despre faptul ca ma distrug treptat si, vazand ca nu dau roade, Mehmet si-a luat asupra lui obligatia de a avea grija de mine. Ma avertizase de multe ori. Si a tacut o data, a tacut a doua oara, a treia... Dar la un moment dat s-a enervat. Nu suporta ideea ca ma stingeam treptat si el era neputincios. Ma prinsese a nu stiu cata oara cu tigara in mana. Si n-a mai rezistat. Mi-a dat o palma. O palma care m-a facut sa ma prabusesc. Dar nu ma durea. Fizic. Psihic insa, ma distrugea pe interior. Si atunci am realizat ce faceam. Si ca el avusese dreptate. Dar m-a ajutat sa imi revin. Si atunci cand i-am marturisit ceea ce nu stia nimeni, in afara de noi doi, si inca nu stie nimeni, atunci cand l-am facut partas la pacatul meu, nu m-a condamnat. Cand i-am spus care era cauza decaderii mele. M-a sustinut. A avut incredere in mine. Si asta a fost cea mai mare dovada de prietenie din partea lui. tinea la mine ca la o sora. si stiu ca inca sunt ca o sora pentru el. Mai mult decat pentru...
-Fetito, plangi? s-a speriat, simtind perlele sarate si reci pe gat. M-a impins, luandu-mi fata in maini si m-a privit trist. Ce s-a intamplat? E vorba de...?
N-a indraznit sa-i rosteasca numele. Am inceput sa plang si mai tare, eliberandu-ma din mainile lui si ingropandu-mi fata in gatu-i cald si fin. Stiam amandoi la ce se referea, si asta m-a facut sa dau glas tuturor gandurilor care ma torturau in noptile albe; de semenea, lacrimile-mi, prizoniere in inchisoarea pleoapelor mele de atata timp, s-au invalmasit, picurand grabite pe gatul lui gol. Stia ce se intamplase. Sau, mai degraba, simtea. Banuia.
Ma tinea strans in bratele-i puternice, soptindu-mi la ureche cuvinte pe care abia le auzeam, daramite sa le mai si inteleg. Stiusem ca ma poate calma. Greu, dar ma calmasem, sub influenta mangaierilor lui pline de caldura si a soaptelor amare. Mi-a sarutat parul ciufulit, apoi mi-a sters lacrimile si m-a lipit cu spatele de el, intorcandu-ma, si si-a incrucisat degetele cu ale mele. Mi-am trecut mana prin par cu un gest mecanic, simtindu-i rasuflarea agitata pe ceafa.
-Nu te pierde cu firea. Scumpo, niciodata, auzi, niciodata sa nu te mai inchizi in tine! Gandurile o sa te aduca la disperare. Constiinta o sa-ti repete, sclifosindu-se, pacatul in care traiesti,o sa-ti strige la nesfarsit ca ce faci e gresit si, pana la urma, tu o sa incerci sa iti controlezi inima. Sentimentele.
Il auzeam foarte incet, ca prin vis. Si totusi, soaptele-i calme, vocea-i calda razbateau pana la mine.
-Si asta, fetito, asta o sa te aduca in pragul nebuniei. O sa te distruga. Yanna, oricand ai nevoie de mine, cheama-ma. Oricand simti ca vocile din capul tau te inabusa. tin enorm la tine, nebuno. Si aminteste-ti, te iubesc cu ultima suflare. Si o sa te sustin mereu. Tu doar... Cheama-ma...
Apoi liniste. Tacere. Calm. Si buzele lui Mehmet lipite de ale mele.
_______________________________________
"You have eyes that know true solitude… eyes that know loneliness is this world’s worst kind of pain. I told you. You have the same eyes as me. Eyes that seek power and are filled with hate and murderous intent. The same as mine. You have eyes that are itching to kill the one… who put you in the hell known as solitude. Those are the eyes I’m talking about."
|
|
