|
|
Nu m-am miscat. Nu m-am dus dupa el. Stiam amandoi ca nu mi-ar fi dezvaluit ce il framanta. De ce se temea. Atunci la ce bun sa-l stresez? Parca il auzeam strigandu-ma. De la mare departare. Dintr-o alta lume, o lume numita “realitate”. Dar nu era el. Strigatul lui Tom m-a smuls din absenta psihica, in timp ce mintea-mi continua sa deseneze curcubee.
M-am dezmeticit cu greu si l-am privit nedumerita. Ce mai vroia si el de la mine?
-Sa fiu al dracului! s-a incruntat, si asemanarea dintre ei m-a izbit din nou, sfaramand iluziile de pana acum; gemeni, Dumnezeule! Sweetiw, crede-ma, si la Bill a trebuit sa urlu ca sa ma auda. Ce ati fatit, frate, toti?
-Scuza-ma, nu eram atenta. Ce-ai spus? mi-am simtit buzele miscandu-se fara sa vreau.
-Ce naiba se intampla cu voi? a izbucnit furios.
-Care “voi”? l-am intrebat aiurita, cu aceeasi privire fixa de nebun.
M-a privit uimit, apoi dezamagit.
-Nimic. Vroiam sa te anunt ca Mehmet te asteapta jos.
-Mehmet e aici? am tresarit involuntar, si amintirea sarutului din vis mi-a revenit in minte, peste ea aparand, inevitabil, cea a buzelor mele lipite de ale lui Tom.
Mi-am dus doua degete la buze, privindu-le insistent pe ale lui.
-Monika, esti bine? si-a fluturat mana prin fata ochilor mei. Zau ca nu te mai inteleg! Esti cam aeriana in ultimul timp. Uite, daca esti asa din cauza a ce s-a intamplat azi-noapte, stii, nu e...
-Mehmet e aici? m-am straduit sa par nerabdatoare, desi era evident ca eram a dracu’ de speriata.
-Mdeah, e aici, a mormait, vizibil iritat de intreruperea mea. As vrea totusi sa stiu cum naibii a reusit sa te adoarma. Ti-a dat ceva sa bei, sa mananci? Ti-a dat ceva care sa te adoarma?
-Da, mi-a facut ceva! m-am enervat, satula da evsnicul conflict dintre ei.
-Ha! Stiam! Stiam! Spune-mi ce ti-a facut, inainte sa cobor la el, sa-l scot afara si sa-i interzic sa te mai vada!
-M-a tinut in brate si mi-a soptit la ureche. Ii reuseste de fiecare data asta, are o voce foarte linistitoare...
-Bun, acum ma duc sa-l... a facut doi pasi spre usa, apoi s-a intors, realizand ce spusesem eu. Ce-ai zis ca ti-a facut?
-M-a tinut in brate si mi-a soptit la ureche, am ras usor. Nu e nimic rau in asta, sper? l-am privit amenintatoare, incruntandu-ma.
-Ba da! Monika, raspunde-mi sincer, vrei sa fii iubita lui? Asta daca, bineinteles, nu esti deja...
-Da, mi-ar placea, dar... , m-am oprit din izbucnire brusca. Iar trebuia sa mint.
-Dar...?
-Dar nu vreau sa risc prietenia noastra, am raspuns dintr-o suflare.
-Stii ce cred eu, surioara? Ei bine, eu cred ca minti. Fiindca te cunosc destul de bine incat sa-mi dau seama ca motivul sunt eu! a replicat furios.
Palisem. Pentru o clipa, gandurile mi s-a invalmasit in minte si am crezut ca o sa lesin. Dar n-a fost sa fie.
-Nu esti tu, de ce ai fi? am soptit, incercand sa par indiferenta.
Il luase gura pe dinainte. Poate ca stia. Dar de unde? Poate ma tradasem singura.. Prin gesturi, prin vorbe, prin privirile lungi pe care mi le surprindea asupra lui... Si poate sarutul de aseara. Fusese intamplator, fusese un vis, fusese Mehmet, fusese... Iar mint. Fusese el. El, fratele meu. Fusese Tom. Fusese real. Al naibii de real. Si ireal de calm, ca si cum s-ar fi asteptat la asa ceva. Imaginea se indeparta tot mai mult, dar inca ii auzeam vocea.
-Pentru ca stii bine ca ma voi opune intotdeauna!
Brusc, visul s-a oprit. Ceata din mintea mea s-a dizolvat in ochii lui ce luceau tematori. Gasise minciuna salvatoare. Era doar o minciuna, si stiam amandoi la fel de bine. Dar am tacut.
-Ma duc sa... sa vorbesc.. cu Mehmet, am soptit pierduta si am iesit. Inainte ca usa sa se tranteasca in urma mea, am auzit suspinele pe care se straduia in zadar sa le opreasca.
_______________________________________
"You have eyes that know true solitude… eyes that know loneliness is this world’s worst kind of pain. I told you. You have the same eyes as me. Eyes that seek power and are filled with hate and murderous intent. The same as mine. You have eyes that are itching to kill the one… who put you in the hell known as solitude. Those are the eyes I’m talking about."
|
|
