|
|
Ep 32
cat de repede se poate schimba totul...cateva secunde sunt de ajuns ca sa te faca sa regreti tot ce ai facut toata viata. Asa era si in cazul lui peter. Era mai sigur ca niciodata ca, daca ar avea sansa sa se intoarca in 2005, s-o ia cu ei de la capat, s-ar comporta altfel. ar lasa deoparte regulile, nu ar mai pune presiune pe ei, le-ar da mai multe zile libere, n-ar mai face atat caz pentru greselile minore, ar accepta sa tina cont si de parererile lor. Ar face orice, numai sa poata da timpul inapoi si Bill sa nu mai fie acolo. Sa fie iar un copil de 15 ani care nu vrea decat sa cante Schrei si sa se vada in toate revistele.
Insa nu se poate face nimic in privinta asta. Nu mai suntem in 2005. Nici el nu mai e asa. Peter cu atat mai putin. Dar numai gandul ca solistul ar putea muri, il facea pe producator sa se simta vinovat. Sa se simta vinovat de tot. Pentru ca, intr-o oarecare masura, l-a distrus. Pe toti 4, insa la Bill s-a vazut cel mai mult. I- a distrus in dorinta de a ii facemai celebri decat erau. insa, desi nu a fost intentia lui, le-a facut mult rau. orele nedormite, nervii de la filmari, presiunea de a scoate songuri noi, toate venite asa, dintr-o data, ca o...furtuna, i-a distrus phsihic si, intr-o oarecare masura, si fizic.
Acum il privea. Acolo, in patul acela neorocit de spital, slab, palid, cu cearcane adanci, atat de firav. Nu mai era el. Nu mai era copilul din 2005. se schimbase mult prea mult. si aici nu era vorba doar de maturizare, ci de o maturizare fortata. Fortata de ei. de el. de Peter hoffman.
Iar regretele nu rezolva nimic. Lacrimile cu atat mai putin. nimic cu se schimba. Afara era intuneric. Umed. Plouase mult. In camera era o lumina pala. Atmosfera incarcata, linistea, totul parca era rupt dintr-un film. Dar , cum se zice, viata bate filmul.
viata fiecaruia e ca un film. Insa intotdeauna cu final trist. depinde doar cat de lung e filmul. Cat de lung ti-l faci. Sau totul e doar noroc. In cazul de fata, ghinion. ghinionul de a fi un pic cam prea sensibil pentru o lue unde numai un nesimtit veritabil poate trai,
-Hey...eu...mie imi pare rau ca tu nu stii,,,ca eu....offff.....ca eu nu sunt asa cum crezi, isi incepu peter discursul.
Nu-si gasea cuvintele. Nu putea vorbi. Ochii ii erau plini de lacrimi. El l-a distrus. Din cauza lui era asa, acolo.
-Eu mereu am vrut ca voua sa va fie bine...chiar...chiar daca nu v-ati dat seama, continua el, in timp ce lacrimile ii curgeau pe fata lui Bill.
-Nu poti sa mori! Nu poti! Eu te iubesc, esti ca un fiu pe care nu l-am avut, te stiu de cand erai mic, tin la tine mult de tot! Si nu poti sa mori fara sa stii asta! Fara sa stii cata lume te iubeste! Milioane de oameni! Nu poti muri! zbiera el imbratisandu-l cat de tare putu.
Daca ar putea da timpul inapoi...totul ar fi diferit.
^la partea asta sper k nu v-am facut sa plangeti 
_______________________________________
Come on lets show, them your love
Rip out the wings of a butterfly
For your soul, my love
Rip out the wings of a butterfly
For your soul
|
|
) 
(ma ia valul)