|
|
Scuzati intarzierea fetelor, eu as fi vrut sa pun episodul asta ieri, dar nu am avut cum, oricum nu e tarziu nici astazi.:*Multumesc mult de comentarii.
In episodul urmator, va veni socul.O sa fie ceva...surprinzator.Cred.
Nextul vostru.>D:<
Episodul 4.
Bill: “Da, totul.Precum lacrimile in ploaie.”Ii raspund parca hipnotizat, apoi fara a mai spune ceva se ridica de langa mine si pleaca trantind usa.Nu-mi pasa.Nu-mi mai pasa de nimic, maine avea sa fie anul nou, iar petrecerea, una pe cinste.Trebuia sa ma refac pana atunci, nu as fi ratat-o pentru nimic in lume.Ma afund cu capul in perna, invelindu-ma mai bine, nu inainte de a-mi scoate acel ac ce imi zgaria pielea.Il pun pe masuta de langa, ma intorc cu fata spre fereastra, privnd peisajul ce mi se oferea si incercand sa adorm.Maine aveam sa incep o noua viata, acceptand lucrurile asa cum erau, indiferent ca imi placea sau nu.Adorm mai repede decat as fi crezut, visand din nou lucruri ciudate, pe care nu sunt sigur ca vreau sa le impartasesc cu cineva.Soarele isi arunca zgarcit lumina pala in camera mea, facandu-ma sa ma dezmeticesc.Ma ridic lenes de pe pat, privind in jurul meu, si parca simtindu-ma ca un strain in propia-mi camera.De pe hol se auzea galagia provocata de pregatirile pentru petrecerea ce urma sa vina, pregatiri ce incepusera inca de dimineata.Imi iau ceva mai gros pe mine, adica ma imbrac normal si ies pe hol, alaturandu-ma celorlalti.Imi placea sa-i vad pe toti intelegandu-se atat de bine, ca si cum ar fi fost o familie de la inceput.Monica se distra cu Tom, punand baloanele ce ar fi trebuit sa impodobeasca peretii, chiar in capul lui.David aranja artificiile in asa fel incat la trecerea dintre ani, totul sa fie perfect.Anette si mama se ocupau de mancare, iar eu, ei bine eu, stateam si privieam tot ce se intampla.Mi se parea ca sunt inutil, dar cum ma apropiam de ceva, ma dadeau la o parte, spunandu-mi sa ma odihnesc.Firar!Nu vreau odihna, doar pentru ca nu am mancat doua zile nu inseamna ca acum nu sunt bun de nimic.Ma asez pe canapea, continuand sa ii priveasc, ma enerva la maxim sentimentul acela de neputinta pe care il simteam.Mama se indreapta spre mine, asezandu-se pe locul liber ce il oferea canapeaua.Ma priveste, apoi imi mangaie parul, sarutandu-mi fruntea.
Simone: “Baiatul meu, te simti mai bine?”
Bill: “Da mama!Dar daca nu fac ceva util, cat mai repede simt ca o sa inebunesc.De ce toti se comporta cu mine de parca as fi o papusa de portelan?”Expresia fetei i se schimba, privindu-ma intr-un mod ciudat.Ce spusesem?Isi lasa privirea in jos, si o lacrima ii umezeste obrazul.Apoi ma priveste din nou, zambindu-mi cald, si mangaindu-mi obrazul.
Simone: “Nu stiu fiule, poate ca toti sunt speriati din cauza lesinului tau, au fost ingrijorati, in special sora ta.”Of mama, daca ar stii ea.Si totusi, cred ca a jucat teatru cu “ingrijorarea” ei.Intotdeauna a vrut sa para fata perfecta, caruia ii pasa de toti si de toate, dar de fapt era doar o masca.Am ajuns sa cunosc o parte a ei, pe care nu mi-as fi dorit niciodata s-o descopar.”De ce nu vii san e ajuti cu aranjarea mesei pe mine si pe Anette.Ne-ai fi de mare ajutor.”Ii zambesc pierdut, apoi plecam spre sufragerie pentru a pune tacamurile si tot ce era necesar pentru ca totul sa fie perfect.Surprinzator, m-am inteles destul de bine cu…sora mea.Atunci cand nu intra in discutie subiectul “noi”, puteam spune ca suntem niste frati exemplari.Seara se apropia din ce in ce mai repede si toti deveneau mai agitati cu fiecare secunda.Toata lumea zambea si era fericita, toti alaturi de cineva drag.Monica statea cu Tom, privind spre cerul plin de artificiile ce erau aruncate cu mult timp inainte de ora 24, David si Simone, ascultau muzica, dansand in stilul lor in sufragerie, iar eu si Anette…stateam, chiar daca la o anumita distanta destul de mare.Anette se apropie de mine, incercand sa deschida o discutie.
Anette: “Zici ca suntem dusmani de moarte, asa stam, unul departe de celalalt.”Imi spune razand, privind la randul ei spre cer, apoi spre mine.Paream doi copii de gradinita, care se imprietenesc imediat ce si-au spus numele.Vorbeam despre lucruri banale, dar totusi pentru noi conta.
Bill: “Stii, poate la inceput nu paream prea incantat, dar acum mi se pare destul de ok, ca suntem frati.”
Anette: “Da, si mie.”Imi raspunde zambind, si de data asta era ceva sincer pentru amandoi.Suntem intrerupti de strigatele celorlalti, ce anuntau numaratoarea inversa pentru intrarea in noul an. ”4, 3, 2, 1.La multi ani 2009!”
|
|
e prosta rau de tot...mie asa mila de bill ..poate nu merita sa sufere atata
....daca ar shtii ei adevarul
8->
)