|
|
Scuzati intarzierea.Si va rog din nou, macar sa comentati in 2 randuri ce s-a petrecut in nexturile puse, caci ma simt prost, ca eu sa pun nexturi lungi, si sa primesc astfel de comuri.
Fara suparare.:]
Episodul 2.
Of.Firar!Preferam sa uite de asta, dar poate ca era mai bine sa rezolve lucrurile.Total opusa mie, Monica intotdeauna dadea dovada de un calm, adeseori enervant.Se indreapta greoi spre sufragerie, apoi rugandu-l pe Bill sa se duca in bucatarie, pentru a putea discuta in liniste cu Tom.Bill nu astepta sa i se spuna a doua oara.Eu eram tot acolo, mancam ceva, pentru ca de dimineata pana in momentul ala, traisem doar cu apa.Intra cu o oarecare retinere in locul unde ma aflam.Ma privea insistent.Mi se oprise mancarea in gat, nu mai puteam inghiti nimic, nu suportam privirea aia apasata.Imi iau farfuria si vreau sa plec in camera mea, dar vocea lui imi intrerupe drumul.
Bill: "Asteapta!"Apoi face o mica pauza pentru a se apropia de mine.Imi prinde mana intr-a lui, si ma priveste in ochi."De ce fugi de mine?De cand am vorbit atunci, ma tot eviti, nu mi-ai mai vorbit decat la interviuri, parca as fi invizibil."Oh da.Din nou facea pe copilul rasfatat ce nu primea atentie, pentru ca fratele sau mai mic, o merita mai mult.Dar totusi, ii pasa.Si de ce nu?De ce nu mi-as da o sansa?Dar mi-e frica sa nu gresesc din nou, sa nu patesc ca data trecuta, sa nu fiu din nou doar o jucarie, pe care o iei cu tine cand ai chef, si cand nu, o lasi sa se prafuie in dulapul parasit.Mi se parea ca gandesc imatur.Dar in momentul ala, altceva decat ce aveam atunci in mine, nu imi venea.Poate ca ar trebui sa o iau de la inceput.Doar nu o sa imbatranesc singura.
Anette: "Nu.Nu esti invizivil, chiar deloc, doar ca...of Bill, daca ai stii tot, nu m-ai mai judeca asa."Imi retrag mana dintr-a lui, si ma duc inapoi pe scaun, asezandu-ma cu fata la el.Inca era cu spatele, statea parca impietrit.Pana la urma se intoarce asezandu-se in fata mea, privindu-am din nou fix.
Bill: "Daca as stii ce?Adica imi dau seama ca nu stiu mai nimic despre tine, dar nu ma induce mai rau in eroare.Si totusi, daca m-ai lasa sa aflu mai multe, as incerca sa ma apropii de tine, pentru ca eu chiar daca ti-am spus ca imi place Monica, nu era adevarat.Eram eu prea las, pentru a recunoaste adevarul.Eu de fapt, te plac pe tine.Dar mi-era frica, prea frica pentru a-ti spune ceea ce simt cu adevarat."Ah.Si cat asteptam sa imi zica asta.Ma blocasem, nu mai stiam ce sa zic.De fiecare data ma gandeam cum ar fi daca as fi cu el, daca el mi-ar cere asta, iar acum ca se intampla nu stiu ce sa fac, ce sa zic, cum sa reactionez.Eram parca, paralizata.
Intre timp, in sufragerie, era un adevarat razboi.Tom nu vroia sa recunoasca nimic, iar Monica insista.Pana la urma tanarul exploda, lasand sa iasa tot ce acumulase pana atunci in el.
Tom: "Da!E adevarat!Multumita?Te-am inselat cu Medeline!Asta vroiai sa auzi?"Era rosu la fata, ochii ii lacrimau, se vedea ca regreta.Eu stiam ca e asa, pentru ca in sinea lui, e baiat bun.
Monica: "Cu Medeline?Aaia care ma uraste pe mine cel mai mult!Nu pot sa cred.Macar iti pare rau?Macar era adevarat cand ziceai ca eu sunt diferita, ca la mine chiar tii?Zi e adevarat?Raspunde Tom!"Tom inghiti in sec, chiar tinea la ea, si da chiar ii parea rau, iar la inceput desii ii era frica de o relatie serioasa, a lasat copilariile la o parte pentru ea!Iar ea, daca ar stii cum s-a intamplat de fapt, poate ca nu l-ar mai judeca asa.
Tom: "Da!Da!Da, si da.Tot e adevarat.De la Medeline pana la tine.Tot!Am fost slab!Mi-a dat ceva sa beau, apoi...nu stiu, iti jur ca te vedeam pe tine!Monica trebuie sa ma crezi!Chiar nu eram constient."Tom urla, ba chiar plangea, stiam ca zice adevarul, stiam ca tine la ea, dar nu vroiam sa intervin, era viata lor.
Monica: "Nu cred nimic!Acum pleaca, te rog, am nevoie de liniste, iar langa tine nu o pot gasi.Imi pare rau."Dupa ce termina, lasa o lacrima sa i se scurga pe obrazul rozaliu.
Tom: "Asta inseamna ca gata?Ma parasesti?"Monica incuviinta din cap absenta."Bine!Te las.Daca mai ai ceva sa-mi spui, stii unde ma gasesti.O sa-mi fie dor de tine, oricat de ciudat ar suna."
Monica: "Nu ingreuna lucrurile, te rog."Tom isi lua geaca si pleca, plangand pe usa.Parea rupt dintr-un basm trist, dar totusi era real.Era atat de aiurea.Monica plangea in casa, iar Tom isi ineca amarul undeva afara.Contrar celor spuse in ziare, Tom chiar era un baiat ce respecta fetele si chiar ii parea rau cand trebuia sa le zica adevarul: acela ca nu era decat o simpla noapte.Si nu ii era frica sa recunoasca faptul ca in majoritatea datilor era beat.Bineinteles, recunoaste numai de fata cu prietenii apropiati, caci altfel s-ar duce de rapa imaginea trupei.
Eu pe de alta parte, nu ii raspunsesem lui Bill, dar i-am cerut sa imi dea timp.Stateam tacuti unul intr-o parte a mesei si celalt in partea opusa.Linistea insa a fost rupta de glasul intepator al Monicai.
Monica: "Anette!Trebuie sa vorbim urgent!"
Anette: "Spune."
Monica: "Ei bine...
|
|
*~LiTtLe**PeRvErT~*
Acum sper ca ea sa accepte propunerea lui Bill de a fi impreuna 
insa... cred ca o sa se impace curand 
sa se duca dupa ea ...nuj sa vb ceva...orice numai nu sa se desparta 
)))))))) si soer sa ajunga si ei sa fie impreuna cat mai repde